Energia Crăciunului e Viață!

„Voi păstra Crăciunul în inimă și încerca să îl țin minte tot anul” Charles Dickens

Este Crăciun! Este blândețe, este bunătate și rugăciune! Este perioada din an cea mai așteptată de către sufletul nostru, doar pentru simplul fapt că își revendică timpul pentru a ieși la joacă și pentru a împărtăși iubirea!

Cu cât trec ani și mă înalt în avântul anilor, simt că perioada aceasta a fost aleasă special de Divinul de Sus spre a ne mai ușura anul cel plin de provocări, spre a ne umple inimile cu Magie și, astfel, să reușim să ne dăm voie să scoatem Sufletul la vedere și să îl purtăm ca cea mai de preț comoară a nostră.

Perioada Crăciunului ne aprinde Sufletele, ne elevează Creativitatea, ne zidește cu fir de aur Bunătatea, Compasiunea, Iubirea, ne crește Speranța în visele viitorului.

Magia Crăciunului, pentru mine, începe de la începutul lunii decembrie și durează până după Anul Nou. Nu este despre material.. despre obiecte, despre ornamente, despre luminițe, despre colinde, cozonaci, miros de portocale și ciocolată caldă, despre daruri, nebunie, cumpăraturi, pregătiri… Nu neaparat! Este vorba despre toate aceste efecte cumulate care se transformă în magia Oamenilor! Adică în emoții, sentimente și pasiuni!

Magia care se trezește la viață în sufletele Oamenilor în această perioadă se manifestă în toată splendoarea sa în toată Arta și Frumusețea care iese la suprafață de-a lungul întregii luni a lui Decembrie!

Cred că și aerul are ceva magic în el, cred că el ne îmbată cu licoarea fermecată a Crăciunului și ne transformă în niște Omuleți de Zăpadă plini de Viață și de Iubire!

Crăciun Fericit și visuri cât mai colorate și magice pentru anul vitor! 🎁🤶🎅🎄