Masca realității…

Bună dimineața de prânz, suflete gingașe,

Astăzi este o iarnă închisă și rece, cu un soare gri care nu zâmbește, nu vorbește, este doar nemuritor și rece.
Iarna ne arată inima sa de gheață în care totul în jur este nemișcat. Ultimele zile ale lui Noiembrie sunt despre neclintire, despre schimbare. Despre schimbarea măștilor anotimpurilor. Toamna își leapadă masca coloritului specific și a soarelui plin de viață, iar iarna își poartă de grijă printr-o mască a imortalizării, a nemișcării. O mască plină de răceala primelor zile de iarnă, o mască a durerii transformării de la culorile vii de până acum la nuanțele și tonalitățile de gri cenușiu care parcă au pus stăpânire și pe lumea noastră.

Astăzi, un gând mi-a venit tot bâzâind plin de nectar. Astăzi, subiectul central este Masca.
M-am gândit mult la beneficiile și avantajele purtării de mască.. Bineînțeles, protejarea sănătații este un subiect atât de evident și de normal, încât nu are nevoie de apărare din partea unei simple fete care scrie pe Facebook. Și nu contest utilitatea măștilor.
Eu despre altceva vreau să scriu.

Am fost atât de obișnuiți până acum ca atunci când ne prezentăm în societate să ne dotăm cu măști invizibile, care mai de care mai frumoase, mai perfecte, mai orgolioase, mai elegante, mai fără de viață…. încât ele nu au avut încotro decât să se materializeze în lumea fizică, vizibilă.
Acum, toți suntem obligați să ne purtăm măștile pe față, fiecare în culoarea ei sa specifică (apropo, majoritatea maștilor văzute de mine sunt negre…. de ce?).

Dar, un lucru bun este în toată această nebunie. Singurul element care este vizibil în fizionomia oricărei persoane de lângă tine sau a unui străin de pe stradă sunt OCHII.
Frumusețea ochilor vorbește nestingherită, ei nu pot purta mască. Ochii sunt Sufletul. Iar Sufletul este liber și se varsă în sufletele  celorlați oameni cu care interacționezi.

Ochii sunt atât de diferiți și de plini de frumusețe și iubire incât topesc orice gheață a unei vorbe spuse deplasat sau cu răutate. Dacă ai curaj să îî privești. Pot fi ochi obosiți, pot fi ochi plini de nesomn, de griji, de haos, pot fi ochi tracasați, ochi „all over the place”, ochi care nu înțeleg multe, pot fi ochi plini de frică, temători, timizi, ascunși, aânci, profunzi. Ochi ca o mare sau ochi falnici ca și un munte.

Dar, în absolut orice pereche de ochi întâlnim în calea noastră putem vedea și simți o scânteie licărind, sau chiar pâlpâind… Acela este Sufletul. Al tău. Al meu. Al ei sau al lui. Este același suflet purtat de atâția și atâția ochi.

Noi doar Îl recunoaștem acum. Îi vedem frumusețea, timiditatea și straturile după care a fost ascuns atâta amar de vreme!

Să ne uităm în sufletul celuilalt! Pentru că și El îl caută, conștient sau nu, pe al nostru. Ochii celuilat găzduiesc Sufletul nostru. Ochii noștri găzduiresc Sufletul celuilalt!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s